Galerie de imagini
Cinci elemente:
Un dinte din aur găsit într-o barcă în Deltă / Două tablouri fabuloase distruse în situații diferite / Un mut din naștere, aflat în plasament la o școală ajutătoare / O familie de artiști de circ, tineri și bătrâni, cu secrete ascunse / O bătrână rusoaică, fostă soră medicală pe Frontul de Est în 1944.

Cinci elemente:
Un tânăr preot cu origini nord-coreene / un fost ofițer de securitate, care nu avea voie, conform contractului, să trăiască mai mult de 65 de ani / mitul unui haiduc care a trăit în vremea lui Tudor Vladimirescu / un câine cu puteri neobișnuite / teribila profeție a unui călugăr foarte înaintat în vârstă.

O crimă oribilă multiplă petrecută în Medgidia anilor 1990 / Un trăgător de elită, trei gloanțe și trei victime / O serie de crime odioase petrecute 12 ani mai târziu / O cutie de șah cu piese din aur persan / Misterul unui judecător cu perucă

Cinci elemente
Un om al străzii, fost docher, cu un trecut enigmatic / O tânără găsită moartă într-o grămadă de frunze uscate / Anaconda, un personaj înzestrat cu pofte deosebite / Doi medici implicați în afaceri dubioase / Sabia unei prințese războinice.

Cinci elemente
Rănile interioare ale unui detectiv, după decesul soției sale / Ciudata grotă a unui călugăr, în pădurea localității tulcene Slava Rusă / O tânără prinsă între sălbăticie și realitatea lumii moderne / Oameni cu un trecut dubios, atrași de testamentul unui bogat lipovean, care nu ezită să presare ororile morții în jurul lor / Căpetenia hâdă? - o surpriză colosală..


Se lasă pe spate, își aruncă părul auriu peste urechea dreaptă și își scoate pieptul în evidență. Pielea ei emană raze de bronz aurit. Sunt sigur că intenția ei nu este ca eu să‑i admir sutienul de baie. Deși nu cad prea ușor sub vrăjile feminine, de data asta îmi dau seama că poziția cu picioarele strânse sub scaun mă chinuie teribil. Simt că trebuie să mă destind și îmi întind picioarele sub masă. Deodată, un fior cald mă străbate de sus până jos și invers. Sunt sigur că tălpile mele s‑au atins de pielea labelor ei, iar ea nu a catadicsit să‑și retragă picioarele. După cum îmi zâmbește, lăsându‑și capul spre stânga, realizez că nu‑i displace situația. Îmi dau toată silința să rămân stăpân pe simțămintele mele, așa că schimb registrul.

Nu mai pierd timpul şi scot un fluierat prelung de admiraţie. Cuplul înţepeneşte în dreptul băncii mele, iar matahalei i se măresc pupilele, în vreme ce eu continui să mă joc dezinvolt cu bastonul pe asfalt.
– Ce mama voastră de rahaţi vreţi, mă? urlă gorila schimonosită de furie. De ce fluieraţi? Vă place femeia mea?
Şi îşi suflecă mânecile cămăşii uriaşe.
– Nu, nu noi am fluierat frate... ăsta cu bastonul a făcut‑o!
Gorila se înroşeşte şi mai abitir.
– Bă jigodiilor, vă bateţi joc de mine?! Daţi vina pe orbul ăsta? Şi se repede la Cotac, care sare dincolo de canapea, ca din resort, urmat îndeaproape de acolitul său. Din partea opusă, năpârcile prind curaj şi ameninţă matahala cu şişurile. Atât i‑a trebuit.
– Hai, mă, dacă vă ţin ţurloaiele! şi se catapultează spre Grindă, pe care îl dezarmează rapid şi apoi îl îmbrăţişează cu patos.

Tocmai atunci, doamna Capră Neagră, Leul și detectivul sosiră concomitent la locul aterizării forțate.
–Nu mișcați! strigă Bursucul către păsări. Sunteți arestați pentru răpire!
–Puii mei! Copiii mei! țipă doamna Rina, cu ochii înlăcrimați ațintiți spre înălțimea turnului releu.
În acest timp, Leul se cățărase deja spre vârful turnului releu. Mișcându-se ca o felină regală autentică, salturile de la o componentă metalică la alta i se păreau acum o joacă. Ajunse lângă puiuți și le spuse:
–Lăsați-vă în jos pe rând și așezați-vă pe spatele meu, apoi prindeți-vă de coama mea.
Preț - 35 de lei
– Băăă! urlă Softea, simțind cum pierde lupta, voi nu sunteți normali?
Se ridică brusc, fără să mai acuze nicio durere și se repezi spre un fier de forma unei răngi, pe care îl zărise în curte. Îl apucă strâns cu ambele mâini și se repezi spre Alexiu. Numai că acesta se afla pe fază, iar ca treaba să fie și mai caldă pentru sufletul lui, îl trase ca scut pe cameraman. Softea nu mai avu răgaz să evite lovitura, astfel că ranga se izbi cu sete de camera de luat vederi, care se prăvăli pe ciment și se rostogoli doi metri spre gard. Surprins de evoluția evenimentelor, lunganul lăsă ranga din mână și o tuli spre poarta centrului.
– Stai că trag! îl somă agentul șef, cu arma scoasă din toc. Însă cum Softea nu se opri, mai somă încă o dată verbal. Cum nici de data asta nu fu ascultat, trase un foc în plan vertical și o luă la fugă după lungan, însoțit de colegul său în uniformă.

Preț - 30 de lei
Nici nu isprăvi de vorbit Căpitanul, că submarinul suferi un șoc teribil. O forță nevăzută îl opri brusc, făcându-i pe cei trei pasageri să-și piardă echilibrul și să se izbească de pereții de protecție. Mai mult, Batiscaful începu să coboare vertiginos în adâncuri, împotriva voinței motoarelor.
– Activează scutul electric! strigă Dirava, cu disperare.
Capibara îndeplini ordinul de îndată și imediat strânsoarea cedă, submarinul eliberându-se. Capibara acționă comanda de ridicare spre suprafață.
– Ce-a fost asta?! întrebă Buro, mai mult nedumerit decât speriat.
– Rotește camera video! dispuse Dirava. Priviți!
Pe ecranul video apăru o Caracatiță Lipicioasă de mari dimensiuni, care se scufunda inconștientă. Impulsurile electrice o curentaseră destul de puternic.
– Să ne grăbim spre doamna Parga! spuse Buro către Capibara. Marinarul repuse submarinul în mișcare pe traiectoria inițială.
Titlu
Aici începe textul. Apăsați aici și începeți să scrieți. Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium totam rem aperiam eaque ipsa quae ab illo inventore veritatis et quasi architecto beatae vitae dicta sunt explicabo nemo enim ipsam voluptatem.